Cu fiecare zi care trece si cu fiecare noua etapa de dezvoltare, Ioana e alta iar eu am si mai multe nostalgii. Parca timpul statea in loc la inceput, mi se parea ca o sa am muuuuult timp de acum in colo un bebelus mic, plingacios si nazuros. De pe la vreo 2 luni au inceput transformari vizibile si evolutia era rapida. Iar acum imi dau seama ca am pierdut-o fara putinta de intoarcere pe gizulita cea neajutorata, pe micuta plingacioasa care nu vedea si nu stia nimic. Acum am o Ioana voinica, ce stie sa se rasuceasca de pe spate pe burta, sa apuce cu minutele, sa se uite cu interes la lucrurile din jurul ei, sa rida in hohote, sa adoarma singura si multe altele. Dar nu o mai am pe giza care abia daca isi rasucea capusorul nesigur, care nu stia sa priveasca si sa intinda minutele, nu putea sa adoarma decit leganata, era usoara ca un fulg si mica, mica, ghemuita toata in bratele mele.
Ioana creste si eu scriu aici ca sa imi amintesc de amintirile mele din fiecare moment al cresterii ei.
Miine dimineata plecam la munte. Primul concediu lung cu Ioana. Promit sa ma bucur de fiecare zi din cele 10 pentru ca apoi toate vor fi doar o amintire si citeva rinduri povestite aici.
0 Răspunsuri to “Bebelusul a crescut”