5 luni sau viata cu fundul in sus

Azi facem 5 luni. Incerta virsta! La 4 luni era clar ca a mai crescut fata de 3 luni. Acum, la 5, tot ce pot sa spun e ca nu are inca 6… Eu imi imaginam virsta de 5 luni in felul urmator: copilul e deja maricel, sta in fund si se joaca de unul singur cu jucariile din jur, doarme toata noaptea, neintrerupt, plinge mai putin si e mai linistit, ride mult, studiaza atent privelistea cind se plimba cu caruciorul, ma rog, numai activitati din astea idilice.

Cind colo, ce sa vezi!! Viezurele tot viezure a ramas, adica agitata, pusa pe tot felul de incercari imposibile, cum ar fi sa se ridice direct in picioare (cind sta pe burta, isi ridica fundul si incearca sa isi intinda picioarele, dar fara sa stie ca miinile folosesc si ele la ceva) si sa stea in fund cu picioarele ridicate. Nu sta inca in fund, adica la 90 de grade, decit pentru putin timp sprijinita, pentru ca pentru ea aceasta pozitie e o ocazie de a-si vedea picioarele si deci vrea sa ajunga la ele, ori aplecindu-se ori ridicindu-le sa le bage in gura. Da, nu a descoperit inca utilitatea pozitiei in fund, si nu i se pare atit de fireasca cum i se pare cea pe burta. 

Sint copii care nu vor sa stea pe burta! Ei bine, Ioana nu vrea sa stea altfel!!! De o luna incoace, cum o pui pe un plan drept, cum se rasuceste. Pe burta se pare ca e pozitia care ii oferta deocamdata cea mai mare libertate de miscare: se roteste cu ajutorul miinilor de jur imprejur si exploreaza totul, cu degetele si cu gura, pe urma incearca sa se tirasca si sa se ridice in picioare sau sa mearga de-a busilea, si in final se frustreaza total. Am ajuns sa ii schimb si pampers-ul tot stind pe burta. Acum cind scriu, eu stau in pat cu laptopul pe genunchi iar ea  pe burta, in fata mea, si se tot agata de laptotp si bate cu palma in el. Se uita fascinata la degetele mele si e foarte uimita de zgomotul pe care il fac tastele. O intreb ” ce faci acolo?!” si ea se opreste si imi trage o privire intrebatoare, de parca mi-ar spune “cum sa fac sa bag chestia asta in gura?”.

Cit despre somn, aici e mare bucluc! De vreo saptamina a inceput sa isi exerseze manevrele de rasucire si noaptea in somn, cind, desigur, se trezeste buimaca si trebuie sa ma duc sa o intorc iar pe spate ca sa adoarma la loc. Azi noapte, ca sa marcam importanta evenimentului de 5 luni, am avut o noapte furtunoasa, cum n-am mai avut de cind era mica, mica, de citeva saptamini. S-a trezit rasucita pe burta la 4 dimineata si cu mare chef de joaca. Jumatate de ora m-am chinuit sa o adorm la loc: ceiut, leganat, cintat etc. Cind sa zic gata, a adormit, si sa ma arunc si eu din nou in pat cu speranta ca o sa pot adormi la loc, Viezurele se rasuceste iar pe burta si intr-o fractiune de secunda e din nou live and kicking de parca nici n-ar fi noapte. Totul reincepe ca pina la urma, pe la 5 fara un sfert, sa adorma din nou. Saracu’ Cosmin, imi povestea acum vreo 3 luni ce naspa poate sa fie de un tata care ajunge in fiecare zi la munca obosit si cu cearcane, de nesomn, si ce fericit e el care are un copil care doarme bine noaptea … HA HA

Ei, si in curind vor fi dintii, vor fi statul in fund si mersul de-a busilea, deci multe nopti de nesomn, probabil. Dar cine stie…
Sa cresti un copil presupune o stare de continu alerta, zi si noapte. Pina si la serviciu ai zile cind nu ai chef sa faci nimic si nici nu faci. Dar pot eu sa zic ca nu am chef sa ma duc cu ea la plimbare sau sa nu ma duc la ea noaptea cind se trezeste? Si cind te gindesti ca inainte de a naste aveam cosmaruri ca imi uit copilul in patut zile intregi, uit cu desavirsire ca am copil….

Deci cum e la 5 luni? Eu ma simt din nou foarte obosita iar Giza e pe cale sa devina fluture si sa isi ia zborul. Si e doar inceputul )

Astazi: